Şase zile din şapte

Pare că sensul vieţii este īn tine... Nu ai nevoie să-l scoţi de undeva şi să-l priveşti pentru a-l simţi, nici să-l arăţi altora, cīnd eşti fericit. Nu ai nici timp pentru aşa ceva. Totul curge, totul se leagă, se īnvolburează şi se limpezeşte şi īn toiul trecerii importantă devine mişcarea īn sine nu timpul care pare că nu o mai poate īn nici un fel determina.

Merg desculţ pe plaja pustie, fumīnd. Plouă mărunt, plouă cu sare de parcă din cer se cerne o plīngere.

Să fie iubirea? Nu este mai degrabă un sens suprem, adică unic? Nu iubim numai o singură dată, dimpotrivă, poate că iubim ciclic.

Valurile mării vin unul după altul la mal şi niciodată nu īncetează... Şi după fiecare spargere de ţărm se lasă tăcerea. Tăcerea īn care te-ai dus...

Mă aşez pe nisipul rece şi ud. Şi fiecare iubire, cīnd este, pare că o repetă pe prima, niciodată īndeajuns de spălată de ani pentru a nu rămīne decīt nisipul rece şi ud.

Să fie marea? Nu am văzut niciodată valurile plecīnd, ducīndu-se īn depărtarea strivită de cer.

Pe ea o chema Huc. Īn internatul acela īn care toţi fuseserăm depuşi spre păstrare copiii aveau nume ciudate. Ciocan, Leuştean, Cocoloş, Negrea, şi pe ea o chema Huc.

Mariana era, probabil, numele ei de duminică aşa cum şi eu aveam un alt nume cīnd primeam vizite. Numele mari şi numele mici. Numele mare şase zile din şapte şi numele mic īntr-a şaptea zi, atunci cīnd şi noi deveneam mici, primeam jucării sau mīncam pe săturate.

Mă ridic cu greu de jos, nu mai pot decīt să mă tīrăsc īmprăştiind nisipul īn vīntul īn care te-ai dus. Plouă mărunt pulbere fină de sticlă din cerul spart de aripile ascuţite ale pescăruşilor. Şi primul val mi se īncurcă īn mers urmat fiind de altul, de altele, la fel.

Copilăria se scurgea lent din şapte īn şapte zile, neīndestulătoare. Fuseserăm astfel obligaţi să ne luăm pe datorie din timpul maturităţii. Şi eu am luat-o pe ea. Şi am iubit-o. Prin ea, ca īntr-o hologramă, transpar iubirile mele de mai tīrziu, trecīnd īnspumate, tumultoase, schimbătoare, īn lunecarea lor către ţărm, īntretăiate mereu de a şaptea zi, a libertăţii.

Numele tău astăzi este Huc, şi este numele tău mare, oricīt de adīnc īn pămīnt se va fi scurs el. Numele cerului tău, al luminii, al aerului, al florilor, al căldurii ochilor tăi, al locului tău printre toate şi al locului īn care te-ai dus.

Să fie numele? De la el să īnceapă şi la el să sfīrşească, prin el să fie şi să fi fost rostul pe care īl caut?

Īmi īntorc ochii īnapoi la ţărmul stīncos, la nisip şi la mine şi văd şi ştiu că acestea se numesc la fel īn şase zile din şapte.

Mi se dăduseră cīnd fusesem adus, şi rămăseseră ale mele, o valiză cu haine, un loc īntr-o sală de mese, un loc īntr-un dormitor, un loc īn coloana tăcută cu care mă duceam şi veneam de la şcoală. Apoi locurile fuseseră umplute cu obiecte purtīnd numele meu. Pe haine era numele meu, īn clasă era numele meu, numele meu pe prosop, pe aşternutul de pat, şi dacă cumva din greşeală mă aşezam pe patul purtīnd numele altcuiva, īn şase zile din şapte mīncam bătaie şi-mi īnvăţam pe de rost, din nou, numele mare.

Iubind-o pe ea, iubindu-te pe tine, am iubit toate aceste obiecte strīnse sub numele tău, fără de care viaţa ce sens mai poate avea... Nu este ea oare asemenea mării care dacă n-ar fi numită ar fi cu totul altceva decīt este astăzi cīnd mi se scurge toată īn suflet ca īntr-un gol inform, nemărginit nici măcar de numele tău?

Ultimul obiect pe care īl primeam era un ceas pe care trebuia să-l port mereu la mīnă. Apoi timpul īşi impunea legile lui peste toate. Mă īnvăţa să mă cunosc, să-mi fac pe urmă prieteni, să te iubesc īn şase zile din şapte. Lungi perioade īn care nimic nou nu mai putea să apară, toate erau rīnduite la locul lor, prinzīnd substanţă, formă şi culoare. Pīnă cīnd, deodată, dispărea cīte unul. „I-au venit părinţii”, se spunea şi vestea cădea ca trăsnetul. Numele lui dispărea din clasă, era īncercuit īn catalog, patul i se strīngea, şi nimeni nu avea să-l mai vadă vreodată. Trebuia să accept, nu aveam ce-i face, din cīnd īn cīnd īi veneau unuia părinţii.

I-au venit şi ei īntr-una din zile. Şi tot aşa i s-au luat lucrurile şi numele i s-a şters. S-a dus.

Şi dacă n-am să te mai revăd este pentru că ea s-a dus aşa cum ne ducem toţi, pe rīnd, urmīndu-ne părinţii. Rămīne numai marea şi pămīntul īn care tot scurmă ea şi care o poartă tăcut printre stele născīndu-se din nimic īn şase zile din şapte.