Introducerea

Se va vedea că, pīnă la un punct, Victor Copilian a dus o existenţă normală din foarte multe puncte de vedere. A avut o meserie obişnuită, o vīrstă şi o familie relativ modestă compusă īn general din două persoane legate pe viaţă. Consoarta lui a fost o nevastă īntru-totul şi bineīnţeles a trăit īn aşa fel īncīt să nu intervină cu nimic īn viata adevărată a lui Victoraş al ei, ocupīndu-se cu deosebită grijă de asigurarea cadrului de convieţuire din care, fireşte, făcea şi ea parte. S-a ocupat deci mai mult de sine…

Dacă viaţa lui Copilian s-ar putea rezuma pe o pagină, despre soţie nu s-ar putea scrie mai mult de două cuvinte care ulterior ar trebui probabil şterse.

Personajul acestei scurte povestiri el īnsuşi nici n-ar fi meritat sa trăiască şi poate că nici n-ar fi trăit dacă totuşi ceva īn comportamentul său şi, bineīnţeles, īn gīndurile şi preocupările sale nu i-ar fi conferit amprenta unicităţii, specificul său anormal, fără de care nici natura nu poate exista dacă acceptăm ideea ca aceasta nu produce banalităţi. Idee oarecum discutabilă dar pe care cititorul este rugat să o considere ca punct de pornire.

Aşadar exista ceva propriu numai lui Copilian, o pasiune care pentru a fi demnă de acest nume se născuse īn copilărie şi īl īnsoţise accentuīndu-se odată cu trecerea timpului,

absorbindu-i la maturitate aproape īntreaga energie vitală.

Nu se cunosc foarte multe amănunte legate de perioada infantilă a vieţii şi activităţii eroului nostru dar este de presupus că interesul pentru ceea ce avea să devină peste ani principala sa preocupare i-a fost stīrnit de unul dintre jocurile copilăriei.

Ne putem imagina că Victor Copilian, devedindu-se ulterior un adult normal, a fost un copil obişnuit adică sīcīitor nu neapărat din răutate dar din firescul neastīmpăr juvenil pe care unii părinţi fac greşeala de a-l numi curiozitate, imaginaţie sau chiar inteligenţă precoce pregătindu-şi co o paternă inconştienţă dezamăgirile de mai tīrziu.

Intr-una dintre primele sale zile micuţul şi-a introdus un deget īn gură, probabil pe cel mare pentru că era mai mare, descoperind astfel că degetul poate fi introdus īn gură.

Contrar situaţiilor obişnuite nu a putut să dea uitării această descoperire ba mai mult a repetat cu perseverenţă operaţiunea de introducere multe zile şi săptămīni la rīnd ajungīnd treptat la performanţe deosebite, schimbīnd degetul cu diverse obiecte iar mai tīrziu īnlocuind gura cu altceva.

In perioada care a urmat n-a vrut să se lase hrănit cu linguriţa de către mama sa sau de către persoanele, mătuşi, unchi, bunici, care de voie de nevoie suplineau cīteodată braţul matern. A īnvăţat repede mīnuirea tacīmurilor, bazată pe introducerea lor īn gură īn momentul culminant, dar nu s-a putut bucura de laudele pe care orice copil normal le-ar fi primit, datorită unei deprinderi imposibil de īnlăturat: odată cu ultima īmbucătură īşi īnfigea cu nesaţ linguriţa īn gītlej vărsīnd apoi tot ce mīncase. Distracţia prelungindu-se, a sfīrşit print-o internare īn spital unde copilul a fost hrănit artificial.

Faza dificilă a copilăriei fiind depăşită lucrurile ar fi putut intra īn normal. Dar copilul, crescīnd, unica lui pasiune urmă şi ea un curs ascendent. In şcoală, īntre micii săi prieteni, īn familie, ca de altfel oriunde s-ar fi aflat, Victor era preocupat de un singur verb: a introduce…

Incepu să aibă un loc al lui, o servietă veche de-a tatălui, găsită īntr-un ungher al locuinţei, īn care īnghesuia obiecte luate la īntīmplare dar vīrīte cīt mai mult posibil unul īntr-altul.

Folosind mai īntīi un ciocan spori densitatea acestora iar mai tīrziu īşi construi o mica presă hidraulică cu care ajunse la performanţe greu de īnchipuit.

A fost aspru pedepsit īn ziua īn care servieta, devenind prea grea, a străpuns podeaua şi s-a prăbuşit prin etajele inferioare ale imobilului. Intreaga familie, stigmatizată de Asociaţia de Locatari, a trebuit să se mute la parter…

Dar cīte aventuri nu oferă viaţa unui spirit cu adevărat genial!

Studiind istoria marilor descoperiri se poate constata că de cele mai nulte ori drumul pīnă la realizarea finală este anevoios ramificīndu-se īntr-o mulţime de tatonări şi de īncercări nereuşite. Nici cazul lui Victor Copilian nu face excepţie de la regulă iar tatonările nu au trecut prin viaţa lui fără să lase urme.

Servieta doldora cu obiecte īntrepătrunse pe care o păstra ca pe o amintire din compilărie se afundă tot mai mult īn pămīnt pīnă cīnd proprietarul ei nu mai găsi nici o modalitate practică de a o păstra la suprafaţă şi fu obligat să nu mai introducă nimic īn interiorul ei şi să o considere pierdută lăsīnd-o să-şi urmeze curgerea din ce īn ce mai accelerată către centrul pămīntului.

Pierderea suferită īl convinse să īnceapă īn fine un studiu serios al chestiunii introducerii, bazat pe cele mai noi cuceriri ale ştiinţei şi tehnicii.

Luă contact cu o serie īntreagă de probleme legate de topologie īn special dar şi de diversele geometrii ori de structura materiei, dobīndind īntr-un timp extrem de scurt cunoştinţe vaste īn domeniul īn care era interesat.

Tentaţia către aplicarea lor īn practică deveni la un moment dat atīt de mare īncīt sub presiunea ei īşi modifică dimensiunile şi proprietăţile fizice iar īntr-o bună zi, cercetīnd posibilităţile nebănuite pe care le are organismul uman de a facilita introducerea, īşi dilată īn mod adecvat cavitatea bucală şi, īn lanţ, īntregul sistem digestiv, şi introduse īn interiorul astfel spaţialiyat chiar pe soţia sa care se afla ca īntotdeauna prin preajmă.

O īnghiţi, cum s-ar spune, deşi această exprimare plastică ar putea crea anumite confuzii īn mintea unui cititor neavizat care ar putea īnţelege că Victor Copilian şi-a mīncat consoarta, lucru cīt se poate de inexact. Şi-a introdus-o, demonstrīndu-I astfel odată pentru totdeauna puterea pasiunii sale.

Convinsă, femeia se familiariză cu noul său mediu de viaţă dar pretinse īn continuare o serie de obiecte de strictă necisitate, de la veselă pīnă la forfecuţa de unghii şi bigudiurile, ceea ce-l determină pe Copilian să se mute treptat cu totul īn interiorul său lăsīndu-şi afară, pentru o vreme, numai corpul.

Urmară unele complicaţii neprevăzute căci pentru a-şi mări confortul pus la dispoziţie īntr-un mod atīt de original de către Victoraş al ei soţia profită de capacitatea lui remarcabilă de introducere īn asemenea măsură īncīt trupul devenit prea voluminos sparse pereţii apartamentului personal trecīnd cu o parte īn locuinţa vecinului care fu obligat să ceară evacuarea.

Inutil de adăugat cheltuielile materiale implicate de extragerea lui Copilian din corpul vătămat al clădirii… Fură mobilizate echipe.

Disconfortul resimţit de īntreaga familie nu avu īnsă darul de a-l descuraja ci dimpotrivă īl mobiliză şi mai mult pentru urgentarea cercetărilor sale ajunse şi aşa īntr-o fază extrem de avansată. Inviorat de succes, Copilian se concentră asupra introducerii sale īn sine şi reveni iute la dimensiuni normale. Metoda, odată descoperită şi perfecţionată, īi permise o serie de operaţiuni succesive de introducere astfel īncīt dimensiunile sale cunoscură un proces de continuă scădere concomitent cu o creştere corespunzătoare a masei.

Exclus definitiv din viaţa socială Victor Copilian se īnghesui cu fervoare pe sine īn sine dobīndind volumul unui nou născut, apoi al unui biberon, al unei suzete, pentru a trece īn cele din urmă īn domeniul microscopic şi submicroscopic, prin stadiul de gaură neagră, terminīnd cu īnghesuirea totală īntr-un punct.

Procesul de introducere atinse astfel perfecţiunea. Nimic nu rămase pe dinafară, orice lucru, orcīt de mic, legat de existenţa lumească a personajului, scurgīndu-se īn punctul īn care acesta s-a introdus pe sine īn sine.

Pīnă şi această povestire mă tem că va avea aceeaşi soartă avīnd īn vedere subiectul său legat de viaţa marelui dispărut. Vor urma cititorii, contaminaţi şi ei inevitabil, aşa īncīt mă simt dator să lansez un semnal de alarmă:

In scurt timp NU VOR MAI EXISTA SUPRAVIEŢUITORI! Si asta nu pentru că sīntem fiinţe sociale deşi trebuie să nu pierdem din vedere că Copilian a trăit īn mijlocul nostru, īn acelaşi spaţiu – timp plin de frămīntări, la cumpăna mileniilor, avīnd cu noi atītea lucruri comune, bucurii şi necazuri, realizări şi eşecuri, şi cīte şi mai cīte.

Rm Vīlcea, 1987